Interviu realizat cu prima mea profesoară de coreeană dna. Ana, directorul Centrului de Cultură şi Limbă Coreeană „Se Jong”, care a decis să locuiască în Moldova şi să ajute tinerii din ţară, pentru că are convingerea că Moldova are viitor.
Până a veni în Moldova, dna. Ana nu ştia nimic despre această ţară. Călătorise foarte mult şi a avut ocazia să locuiască un timp în România. „În acea perioadă Moldova era mai bogată decât România şi mulţi dintre cei pe care îi cunoşteam plecau în Moldova să-şi procure tehnică de uz casnic, care era de o calitate mai bună. Atunci pentru mine şi soţul meu a apărut această curiozitate: „Cum este Moldova?” În vara anului 1992 familia a făcut primul pas. „Pentru a locui în Republica Moldova era nevoie de o invitaţie. Dar cine să ne invite? Nu cunoşteam pe nimeni. Cu ajutorul comunităţii coreene din România am făcut rost de aceste invitaţii şi am trecut de toate formalităţile. Astfel, în în toamna anului 1992 am reuşit să ne stabilim cu traiul la Chişinău.”
Pentru a-şi continua studiile a învăţat româna, apoi s-a înscris la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. „La teză am luat 10. Coordonatorul m-a îndrumat să nu rămân la acest nivel şi m-a sfătuit să fac doctorantura. Am acceptat, însă acesta la scurt timp s-a transferat la o altă universitate. Cu această ocazie, am fost nevoită să plec şi eu după el.” La propunerea prodecanului Universităţii Libere Internaţionale din Moldova,ea a deschis la Chişinău un centru de cultură şi limbă coreeană. „Recunosc, am avut nevoie de câteva zile pentru a analiza toată situaţia. Odată deschis, ar însemna o mare responsabilitate. Noi ne-am asumat însă riscul şi am acceptat. Iar vizita ambasadorului Coreei de Sud a fost o susţinere şi o încurajare pentru noi.”
Întrebată despre tangentele între Republica Moldova şi Coreea de Sud, Kim Won Sim spune că la prima vedere s-ar părea că aceste două ţări sunt total diferite, dar, de fapt, au foarte multe lucruri asemănătoare. Ambele au un teritoriu mic, chiar dacă Coreea de Sud este de 3 ori mai mare decât Moldova. Ca şi Republica Moldova, Coreea de Sud nu are resurse naturale, însă are resurse umane. Ambele ţări au suferit vasalitate excesivă din partea naţiunilor puternice. Iar ultimul război dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord, din 1948, a distrus practic întreg teritoriul sud coreean.„Divizarea Coreei în cea de Nord şi cea de Sud este asemenea despărţirii Republicii Moldova şi României. La nivel de limbă, Republica Moldova este printre puţinele ţări care foloseşte pronumele de politeţe. În Coreea de Sud aceste forme de politeţe sunt chiar necesare şi importante. O altă asemănare e sufletul popoarelor. Ambele popoare sunt ospitaliere, au tradiţii de a întâlni un oaspete. Sunt popoare foarte harnice.”
Timp de 60 de ani, Coreea de Sud a reuşit să aibă o economie situată pe poziţia a douăsprezecea la nivel mondial, fiind una din cei Patru Tigri Asiatici. Nu întotdeauna a fost asa. După război ţară era foarte săracă, chiar şi în comparaţie cu Moldova, spune ea. „La sud coreeni există o tradiţie de a sărbători 100 de zile de la naşterea copilului. Este o tradiţie păstrată din timpurile grele, când copiii până la 100 de zile sau chiar până la un an nici nu erau înregistraţi pentru că majoritatea mureau din cauza foametei şi bolilor. Prin muncă şi sacrificiu acest popor a contribuit la dezvoltarea ţării. Deşi duceau o viaţă plină de lipsuri, părinţii îşi trimiteau copiii la învăţătură, pentru că înţelegeau că au nevoie de forţe de muncă, dar şi de minţi înţelepte. Copiii, tinerii sunt viitorul.”
Potrivit lui d-nei Ana , apariţia unui lider care a luptat pentru popor şi i-a reprezentat interesele a încurajat dezvoltarea ţării. Deşi a avut o politică autoritară, a promovat strategii bine închegate, care au dus la dezvoltarea economică a ţării. A trimis tineri la studii în Rusia, Statele Unite ale Americii, China, Japonia pentru a prelua cunoştinţe necesare şi a le implementa în diferite domenii. Datorită acestui lider a fost posibilă deschiderea multor uzine, pentru a plasa populaţia în câmpul muncii şi a spori productivitatea pentru consumul intern şi cel extern.
În Coreea de Sud anual sunt calamităţi, pe când Republica Moldova este un loc bine păzit de Dumnezeu, spune dumneaei. În opinia sa, ţara are nevoie de un conducător potrivit, care să conducă pentru popor. „Pot spune că după destrămarea URSS, din care făcea parte şi Moldova, ţara a fost nevoită să meargă de sine stătător, deşi nu era pregătită să facă acest lucru. Multă lume a rămas şomeră şi s-a împrăştiat prin lume pentru a câştiga o bucată de pâine.”
Protagonista a călătorit în 32 de ţări, dar a ales să rămână în Moldova. „«Acasă» pentru mine este echivalent şi cu Moldova.” Când s-a stabilit la Chişinău, nu s-a pus problema ce limbă să vorbească. „La piaţă când fac cumpărături şi întreb în română cât costă un produs sau altul, multă lume îmi răspunde în rusă. Recunosc nu cunosc rusa şi deseori răspund „ya ne znayu po ruski”. Atunci lumea îmi spune că sunt oameni care locuiesc aici de o viaţă şi nu vorbesc română. Ba chiar îmi pun mai mult în pungă decât arată la cântar. Oamenilor le place când vorbesc româneşte şi mie îmi face plăcere să vorbesc această limbă.”
Rugată să facă o comparaţie între tinerii de aici şi de acolo, ea a spus că în Coreea tinerii investesc mai mult timp în pregătirile pentru profesia aleasă. Viaţa studenţească nu este doar după curriculum, studenţii sunt interesaţi să caute, să-şi aprofundeze cunoştinţele. Marea majoritate a bibliotecilor funcţionează 24 de ore din 24. Chiar şi în timpul vacanţelor bibliotecile sunt arhipline. „Aici, în Republica Moldova, vizitând mai multe biblioteci din capitală, am fost uimită de faptul că lipseşte practic tineretul.”
Şcoala de instruire pentru tinerii din familii nevoiaşe, pe care a deschis-o după ce a absolvit facultatea, oferă cursuri gratuite intensive, timp de un an, la 5 specialităţi: limba engleză, informatica, croitoria, contabilitate şi Taekwondo. Anual 50 de tineri absolvesc aceste cursuri. „După ce am absolvit universitatea, am văzut că nu toţi tinerii au posibilitatea de a învăţa. Atunci a apărut întrebarea: „Ce pot face eu ca să-i ajut?” Dacă îi dai unui om flămând peşte, atunci va cere peşte în continuu. Dacă îl înveţi pe acesta să prindă peşte, atunci va putea singur să se hrănească. Cu acest gând am deschis şcoala de instruire.”
Prima mea profesoară de limbă coreeană se gândeşte ce ar putea face şi pentru copiii rămaşi singuri când părinţii sunt plecaţi peste hotare să muncească. Cei mai mulţi nu sunt supravegheaţi de către adulţi şi marea majoritate a timpului şi-o petrec în faţa computerului, uită să comunice între ei. „Aş dori să fac ceva pentru aceşti copii. Copiii sunt mai curaţi ca noi şi au nevoie de copilărie, de supraveghere, de iubire şi grijă. De aceea aş vrea să organizez pentru ei diverse activităţi, pentru a le spori interesul faţă de tot ce e frumos şi de a petrece într-un mod distractiv timpul liber. Aş vrea să-i ajut pe cei care sunt descurajaţi, să-i ajut să aibă o viaţă mai interesantă, mai frumoasă şi mai bună.
Dumitriţa Furtuna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu